Dar  totuși  Dumnezeu îmi poarta de grija,căci simt aripa ocrotitoare a duhului său care mă întarește,care îmi da nădejde și ma îndeamnă spre noi înălțimi.

Mi-ar placea să știu ca nu ne despărtim acum dintr-un simplu capriciu,și că nu am fost pentru unul din milioanele de trecatori.
Dar nu m-ai contează,căci am înțeles ca mă pot încrede doar in dumnezeu,că oamenii sunt schimători si purtați de vinturi tomnatice.Acum nu-mi doresc decît un lucru: Să mă descleșt din ghiarele amorțelii sufletești și sa-mi croiesc aripi noi.

Stiu cîte sperante ai zidit în mine,stiu cîtă jertfire si dragoste mi-ai dăruit….Dar eu nu am stiut să o primesc….nu am stiut şi nici nu am vrut să o transform în rod bineplăcut ţie…..te-am trădat,te-am amăgit de atitea ori si cred că ma urăsc mai tare decît o face diavolul.

Te rog să mă crezi că nici eu nu am stiut cită fătărnicie se ascunde în mine….chiar acum  cînd cred că mă mărturisesc  cu inima sincera şi sîngerîndă de durere înteleg  că acolo….undeva în adîncuri se ascund viermi negri de gînduri ascunse.

…Şi mă tem, mă tem să nu se transforme in balauri,sa nu fiu stapinit de ei…sa nu fiu un mîrşav întreaga viaţa.

Să-şi aduc fericirea este cel mai rîvnit lucru,nu vreau sa vezi in mine un înger,îmi doresc doar ca strîngîndu-mă la piept sa simţi şi tu acea căldura pe care o simt eu…..vreau să fiu o săminta căzuta pe pamint mănos, să simt  in privirea ta acea rază de dumnezeire care mă transformaăin vlăstar tînar,smerit,care măcar pe o clipa dar arde povara păcatelor si toate lucrurile pe care le cunosc….lucruri care m-au creat aşa….

Privirea ta….

Si totusi sunt slab….stiu ca ma crezi altfel dar sunt un frustrat  si un fricos…nici nu ştiu unde eram acum fara tine….nici acum nu stiu ce sa ma fac,de unde sa pornesc…imi tremura toate măruntaiele,mi se sfisie inima,si cit regret….

Nu vreau sa spun ce as face daca s-ar intoarce timpul inapoi caci ma tem ca m-aş minţi,îmi doresc un viitor crud,fără mila si nenumaratele sanse….vreau să-mi calesc simţurile si spiritul,vreau  sa fiu tare,vreau să mă purific…

Deci te mai rog,nu-ti revarsa nemărginita mărinimie….nu mai fi temelia mea,trebuie sa calc cu picioarele pe pamînt,trebuie sa devin un nou EU…

Iartă-mă Doamne,Iartă-mă Mamă…

La şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, care a avut loc astăzi, s-a decis constituirea Comisiei mitropolitane pentru canonizarea sfinților care s-au proslăvit în pământurile Moldovei, fiind ales preşedinte PS Episcop Petru de Ungheni şi Nisporeni. Totodată, comisia urmează să includă reprezentanţi din toate eparhiile.

Întru sprijinirea acestei decizii nobile pentru Biserica noastră, dorim să venim şi noi cu un ajutor semnificativ şi să prezentăm în continuare tuturor celor interesaţi o listă a Sfinţilor şi Mucenicilor Basarabeni (în ordine alfabetică)  unii dintre ei chiar cinstiţi de ani buni în popor, care întru smerenia lor îşi aşteaptă rândul la canonizarea oficială.

Această listă a fost întocmită în urma unei perioade de aproape 5 ani de cercetări care a culminat cu tipărirea vol. I al dicţionarului istorico-biografic “Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de astă dată”, carte apărută în anul 2010 într-un tiraj redus de numai câteva sute de exemplare şi care a dispărut rapid de pe rafturile librăriilor.

Lista CANONIZARE SFINŢI BASARABENI:

Această modestă listă,  este ca un vârf  de aisberg în oceanul fără de margini a sfinţilor şi martirilor basarabeni. Deoarece lista cu Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia, care şi-au închinat întreaga lor viaţă slujirii lui Hristos şi neamului, este fără îndoială cu mult mai mare.

1. Alexandru Baltaga (1861-1941)  – unul din preoţii martiri ai Basarabiei. Pentru autoritatea sa în randul clericilor şi munca depusă în slujba Bisericii, Gala Galaction îl considera pe părintele Alexandru Baltaga patriarh al preoţilor basarabeni. La 7 august 1941, fiind într-o vârstă înaintată, îndură moartea mucenicească. În octombrie 1995, Adunarea Eparhiala a Mitropoliei Basarabiei a propus cercetarea vietii sale pentru canonizare, cercetările însă au fost oprite din cauza monmetelor grele prin care trecea atunci Mitrop. Basarabiei şi nu au fost reluate nici până în ziua de azi.

2. Agafia Maranciuc (1819-1873) Cuvioasa Agafia, cum îi spun surorile de la Cuşelăuca, a trăit în mănăstire 42 de ani, timp în care nu s-a ridicat nicodată din pat din cauya bolii, n-a schimbat legea călugărească şia servit drept exemplu tuturor maicilor dinmănăstire. Ea a suferit şi boli şi amarul vieţii, şi alte greutăţi, pentru care a fost înzestrată de Dumnezeu cu darul înaintevederii.

Astăzi moaştele monahiei Agafia Maranciuc, trecută la cele veşnice în anul 1873, se află la mănăstirea Cuşelăuca, într-o raclă frumos împodobită. De câţiva ani buni maicile de la Cuşelăuca au înaintat mitropolitului Vladimir un demers prin care au cerut canonizarea Maicii Agafia, dar deocamdată nu au primit nici un răspuns. Aceasta nu-i împiedică însă pe creştini să se roage la Cuvioasa Agafia, iar mulţi dintre bolnavi să se vindece.

3.  Anatolie Tihai, arhimandrit (+1893) Luminătorul Japoniei. Părintele Anatolie şi-a consacrat toată viaţa şi puterile scopurilor misiunii creştine în Japonia. Misiunea Ortodoxă în Japonia începută în anul 1861, de  către viitorul arhiepiscop şi luminător a Japoniei – Nicolae Kasatkin (astăzi canonizat de Biserica ortodoxa rusă), nu poate fi închipuită fără de ajutorul  şi sprijinul tovarăşului său de apostolat, compatriotul nostru,  arhimandritul Anatolie Tihai.

4. Alexei Mateevici, Preot, poet. Unul din cei mai reprezentativi preoţi şi scriitori ai Basarabiei. (născut. 27 martie 1888, Căinari – decedat 24 august 1917, Chişinău în urma îmbolnăvirii de tifos exantematic)

Din mărturiile timpului aflăm că părintele Alexei Mateevici, a fost un preot, care îmbina în sine mai multe calităţi creştine ca dragoste de aproapele, smerenia, blândeţea, facerea de bine. Nu obişnuia să bârfească pe nimeni şi nu suferea alţii să bârfească faţă de el. Era cinsitit, onest, binevoitor, cumpătat în acţiunile sale şi un mare patriot al pământurilor străbune.

5.  Gheorghe Munteanu, (1909-1940) preot mucenic pentru credinţă.

Primul preot martirizat în Basarabia a fost părintele Gheorghe Munteanu de la parohia Regina Maria din Ismail, ucis de sovietici, şi-a câştigat cununa de mucenic la numai 31 de ani, când, după umilinţe îngrozitoare, i-a fost sfărâmat capul de treptele sfintei biserici din principalul oraş basarabean de pe Dunăre.

6. Gurie Grosu (1918-1938) Mitropolit al Basarabiei (1877-1943) erarh foarte evlavios şi râvnitor pentru sfintele slujbe, pentru dreapta credinţă şi pentru mărturisirea lui Hristos.

De aceea poporul îl iubea foarte mult. Apoi era foarte milostiv, iar în sărbători venea la catedrală pe un asin, precum şi Hristos, când a intrat în Ierusalim. Sfintele slujbe se făceau în catedrală cu mult fast şi întotdeauna dădea cuvânt de învăţătură cu multă înţelepciune. Pentru toate acestea, blândul mitropolit Gurie era iubit de tot poporul.

Însă, în toamna anului 1938, prin lucrarea diavolului, a fost depus din treaptă de regele Carol al II-lea. Iată cum s-a petrecut aceasta. În vara anului 1938, regele şi-a izgonit soţia şi trăia în desfrânare, smintind toată ţara. Venind în vizită oficială la Chişinău, a dorit să asiste într-o Duminică la Sfânta Liturghie din Catedrala mitropolitană. Apoi, intrând regele în biserică cu fiul său, s-a aşezat în jilţul regal, după tradiţie.

În momentul acela, înţeleptul mitropolit Gurie a ieşit din sfântul altar, îmbrăcat în veşminte arhiereşti, şi i-a spus cu glas tare şi cu îndrăzneală regelui: „Măria ta, nu ţi se cuvine să şezi în strana regală! Unde îţi este regina?” În clipa aceea, regele a ieşit din strană, împreună cu fiul său, Mihai, iar mitropolitul a dat binecuvântare de Sfânta Liturghie.

La sfârşitul slujbei, regele cu suita sa a plecat în Capitală şi, după o săptămână, a depus din scaun, prin decret regal, pe blândul mitropolit Gurie, fiind silit să se retragă la Mănăstirea Cernica.

Aici şi-a petrecut ultimii cinci ani de viaţă, continuându-şi aceeaşi nevoinţă din tinereţe, ostenindu-se ziua şi noaptea cu rugăciunea, cu postul, cu tăcerea, cu smerenia şi cugetarea la cele cereşti.

Părăsit de oameni, dar iubit de Hristos, s-a împărtăşit cu Sf Sfintele Taine şi şi-a dat sufletul cu pace în braţele Domnului, la 14 noiembrie, 1943.

7. Ioan Zlotea (1862-1928) Faptele lui au fost mari şi nenumărate.

Părintele Ioan Zlotea este compatriotul nostru, care cu mila şi harul lui Dumnezeu a ajuns la înalte culmi duhovniceşti. Încă din timpul vieţii sale s-a învrednicit de multe daruri dumnezeieşti, printre care şi darul facerii de minuni. Dragostea lui fierbinte pentru Dumnezeu era împletită cu dragostea jertfelnică pentru semenii săi aflaţi în suferinţe şi nevoi.

S-a mutat din viaţă, ducându-se la Domnul Dumnezeu, Căruia i-a slujit toată viaţa în anul 1928 la 10 decembrie, iar a fost înmormântat la 13 decembrie în cimitirul din via Arhiepiscopiei din Chişinău.

În anul 1968, în timpul ateismului militant, cimitirul din via Arhiepiscopiei a fost lichidat, iar sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale părintelui Ioan a fost reînhumat în cimitirul din Dobrogea, suburbia Chişinăului.

De câţiva ani Asociaţia ortodoxă Fericita Matrona” adună mărturii în vedera canonizării acestui sfânt părinte.

8. Iosif  Naniescu, Mitropolit 1820-1902. Acest mare mitropolit al Moldovei – Iosif al II-lea, Naniescu – numit „cel sfânt şi milostiv”, a fost cel mai strălucit ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din a doua jumătate a secolului XIX, după Sfântul Calinic de la Cernica.

Cele mai alese virtuţi ale mitropolitului Iosif erau însă aceste două: sfinţenia vieţii sale şi milostenia. Cu aceste două mari virtuţi a întrecut pe toţi ierarhii vremii sale, a cucerit inimile cele mai împietrite, a câştigat respectul celor mari, a ridicat de jos pe mulţi deznădăjduiţi, a adunat în jurul său pe cei săraci şi nebăgaţi în seamă şi a tras spre Hristos pe mulţi creştini cu pilda vieţii sale. În popor este cinstit de multă vreme fiind numit „Mitropolitul Moldovei, Iosif cel Sfânt”.

9. Inochentie Levizor (1875-1917) Părintele Inochentie predica Adevărul Evangheliei lui Hristos tuturor care veanu la el.

S-a ridicat un călugăr cu numele Inochentie, ieromonah al mănăstirii din Balta, care a îndrăznit să strige că nu ţarul este capul Bisericii, ci Hristos. Acest ieromonah, bazându-se pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel, afirma că Sfânta Evanghelie şi Liturghia trebuie să fie citite poporului în limba sa. (Zamfir C. Arbore)

Părintele Inochentie predica Adevărul Evangheliei lui Hristos tuturor care veanu la el. În predicile sale atingea diferite teme actuale pentru acele vremuri dar şi pentru vremurile nostre:  despre reaua credinţă şi goana după cele lumeşti a povăţuitorilor Bisericii, despre nedreptatea socială care tulbura Basarabia şi întregul imperiu ţarist, despre viciile care bântuiau şi atunci în lume (păcatul fumatului, beţiei, înjurăturile de lucrurile sfinte etc.), despre diferite probleme care îi frământau pe ţărani etc. În vorba ieromonahului Inochentie mulţimile simţeau pulsul puternic al adevărului, al dreptăţii şi al echităţii sociale. Basarabenii îl iubeau şi pentru faptul că părintele Inochentie predica în limba lor maternă credinţa ortodoxă.

Din cauza vremurilor vitrege prin care a trecut Basarabia, nimeni nu a mai cercetat amănunţit personalitatea părintelui Inochentie de la Balta. Totul s-a redus doar la mărturiile scrise ale bolşevicului ateu de origine semită, Les Gomin expuse în romanul “Golgota” şi la extrasele din ziarele basarabene din perioada interbelică în care se menţionau adeseori o seamă de cerşători, care se numeau pe ei “inochentişti” şi care despre părintele Inochentie strigau în gura mare ca ar fi “Duhul Sfânt”.

10. Mihei Miziumschi (1899-1941) preot, mucenic. Un ostaş vrednic al lui Hristos, un om care şi-a pus viaţa pentru Biserica.

Cunoscând de ce sunt capabili sovieticii şi ce riscuri îl pasc, părintele Mihei Miziumschi a plecat din sat, hălăduind prin pădurile şi locurile din apropierea satului.

La sfârşitul lunii iulie 1941, anunţat fiind că soldaţii sovietici s-au retras la Căuşeni, părintele Mihei s-a pornit spre casă, dar nu a mai ajuns să stea acolo, întrucât cineva l-a turnat şi soldaţii NKVD-ului au şi venit îndată la locuinţa sa.

A fost scos din casa sa şi împuşcat mişeleşte  cu cinci gloanţe în ceafă. Aşa sfârşeşte muceniceşte unul dintre sutele de preoţi martirizaţi de către fiara roşie bolşevică.

11. Sofian Boghiu, arhimandrit. 1912-2002. Un iconar de suflete.Părintele Sofian, originar din Cuconeştii-Vechi, jud. Bălţi, a trecut prin lumea aceasta luminându-o cu chipul, cu viaţa, cu statornicia şi cu lucrarea sa. Din această lumină a împărţit tuturor celor însetaţi de credinţă şi dreptate.

Bland şi smerit, arzând drept ca o lumânare în faţa noianului de suferinţe, şi-a purtat Crucea cu răbdare şi supunere, biruind vitregiile şi prigoana, pentru a se înalţa la ceruri de ziua ei. din viaţa aceasta, Chipul Sfinţeniei.

I se mai spunea şi “duhovnicul Bucureştilor”. Neîndoielnic, părintele Sofian a făcut parte din acel şir neîntrerupt de stareţi ai Bisericii Ortodoxe Române care, asemenea bătrânilor întelepţi ai Patericului, a vegheat la transmiterea învăţăturii curate şi a căii îndumnezeirii omului.

12. Valeriu Gafencu (1921-1952). Sfântul închisorilor a împărtăşit dragostea de Hristos şi altora mai puţin apropiaţi de Dumnezeu. Este cinstit de câţiva ani în popor, ca Sfânt şi Mucenic,  pe ambele maluri ale Prutului.

Valeriu Gafencu abia intrase la facultate în 1941 când a fost condamnat la 25 de ani pentru că făcea parte din Frăţiile de Cruce, însă singura lui vină a fost că îl iubea pe Hristos.

A părăsit lumea zece ani mai târziu, bolnav de tuberculoză, însă liniştit că a putut să-şi împărtăşească dragostea de Hristos şi altora mai puţin apropiaţi de Dumnezeu.

La Târgu Ocna, Valeriu Gafencu a fost limanul la care toţi deţinuţii au găsit mângâiere şi ascultare şi de aceea, alături de mulţi alţii, părintele Gheorghe Calciu, sau părintele Arsenie Papacioc au considerat că ar trebui canonizat.

Pentru rugăciunile Sfinţilor şi Mucenicilor din pământurile Basarabiei, Doamne Iisuse Hristoase  Fiul Lui Dumnezeu Miluieşte-ne pe noi!